Trebuie să înţelegeţi că „echipa internaţională” nu va mai respecta „regulile nescrise”. Nu mai există reguli. Mascarada s-a încheiat. Nu aveţi altă soluţie decât să terminaţi cu mimatul patriotismului şi să începeţi să faceţi fapte concrete. Numai aşa veţi obţine credibilitate. Contrar opiniei “populare”, Marile Puteri negociază în mod diferit în funcţie de personalitatea contrapartenerului de dialog. Golanii mercantili sunt trataţi golăneşte, iar oamenii serioşi pot avea acces la anumite propuneri absolut inaccesibile pentru haita de escroci, însă trebuie luat în calcul că seriozitatea nu se declară, ea se demonstrează.
22 iunie 2012
Nu mai există reguli. Mascarada s-a încheiat.
Victor Ponta şi „amurgul” SRI
[...] Echipa de la SRI a crezut că are o soluţie alternativă. Operaţiunea
de debarcare a lui MRU, susţinută inclusiv de anumite forţe din
exterior, a fost o mişcare inspirată şi, la un anumit moment, s-a creat
impresia că în disputa anumitor grupuri din SRI şi SIE s-a ajuns la o
egalare de scor. Din păcate, planul implementat a avut o verigă slabă
care a dus la prăbuşirea întregii operaţiuni. Iosif Stalin avea dreptate
atunci când spunea că orice problemă are un nume şi un prenume. În
cazul dat, problema se numeşte Victor Ponta.
Postul de
prim-ministru nu putea fi încredinţat unei persoane atât de imature,
manipulabile şi vulnerabile. Suntem conştienţi că, din perspectiva
multor dintre decidenţii din interiorul „structurii”, asemenea
caracteristici par fi pozitive, facilitând controlul asupra persoanei,
dar aceste caracteristici pot fi folosite şi de oponenţi, ceea ce s-a şi
întâmplat. Suntem aproape cerţi că o persoana foarte respectată din
interiorul „structurii” a spus colegilor ceva de genul „ăsta micu’, va
face ce-i spun eu” şi chiar avea anumite argumente în susţinerea acestei
teze. Problema este că „micul Titulescu” s-a dovedit a fi prea infatuat
şi prea îndrăgostit de reverenţa şi „fiţele” de care beneficiază un
prim-ministru, iar pârghiile de control s-au dovedit a fi prea slabe
pentru a ţine în frâu un personaj speriat de posibilitatea de a-şi
pierde „maşinuţele”. Scandalul cu „dottore” a fost un prilej pentru a-i
arăta pisica lui Victor Ponta şi, în mod cert, i s-a arătat că are
suficiente „schelete în dulap” pentru a fi terminat din punct de vedere
politic. Aici, echipa din spatele lui Ponta a eşuat lamentabil, ceea ce
se vede din acţiunile ulterioare are primului ministru care a fost
„terminat” din punct de vedere moral. Mesajul echipei către Ponta
trebuia să fie următorul: „Victore, nu contează plagiatul. Nimic nu
contează dacă vei merge până la capăt, dacă le vei tăia fluxurile
financiare şi vei scoate în public dosarele pe care le vom livra.
Electoratul o să uite imediat de problemele tale, iar tu vei rupe gâtul
echipei adverse.” Poate, s-a încercat transmiterea unui asemenea mesaj,
dar se vede că efectul a fost nul.
În ultimele zile, s-a văzut clar care au fost condiţiile care i-au fost impuse de „echipa internaţională”:
1.
Intrarea în insolvenţă a Hidroelectrica şi trecerea ei de sub controlul
guvernului sub controlul unui administrator judiciar care (ce
coincidenţă!) este şi Marele Orator al Marii Loji Naţionale.
2. Sacrificarea ritualică a lui Adrian Năstase
3.
Sacrificarea deputatului Ion Stan, care a fost retras din funcţia de
preşedinte al PSD Dâmboviţa, urmând retragerea sprijinului politic şi
excluderea din partid (detalii: http://www.cotidianul.ro/deputatul-ion-stan-in-mare-conflict-cu-victor-ponta-186574/ )
Evident, lista nu este completă şi mai urmează multe acţiuni dureroase.
Pentru
orice persoană raţională este absolut clar că linşajul lui Ion Stan nu
are nicio legătură cu rezultatele obţinute de PSD Dâmboviţa la alegerile
locale, ci este provocat de activitatea domniei sale în calitate de
vicepreşedinte al comisiei parlamentare de control asupra SRI. De facto,
în ultimele luni, Ion Stan a funcţionat în calitate de purtător de
cuvânt al acestei instituţii, fiind capabil să spună şi să scrie anumite
lucruri pe care organizaţia nu le putea spune în mod oficial. Din
perspectiva „echipei internaţionale”, Ion Stan a comis multe păcate
capitale (http://www.cotidianul.ro/cauta/?cautat=Ion+Stan&x=0&y=0
): a scos la iveală anumite legături dubioase ale premierului MRU, a
publicat date despre şmenurile din industria apărării, a deconspirat
„grupul de parapsihologi din strada Povernei” etc. Acum, Ion Stan a fost
„terminat” personal de Victor Ponta, probabil pentru ca noii stăpâni să
se convingă de fidelitatea „micului şi şantajabilului Titulescu”.
Echipa din care face parte Ion Stan a ripostat prin publicarea listelor
de „colonei” şi „generali” clociţi în tandem de Oprea şi Băsescu, dar
este evident că situaţia necesită măsuri mult mai radicale.
Din
nou, profităm de specificul publicaţiei noastre, care ne permite să
oferim câteva idei pentru Ion Stan & Co. În stilul caracteristic, o
facem pe şleau şi fără menajamente:
1. Nicio persoană şi
nicio organizaţie serioasă nu vor crede vreodată în legenda „am vrut să
salvăm ţara, dar nu s-a putut”. Suntem siguri că v-ar place să
beneficiaţi de aura unor „luptători pentru interesul naţional” care au
fost „maltrataţi de sistem”, dar nu vă crede nimeni. Aţi fost o parte
integrantă a sistemului, aţi beneficiat de pe urma lui, iar acum trebuie
să aveţi decenţa să nu insultaţi inteligenţa potenţialilor aliaţi prin
etalarea „poveştilor patriotice”.
2. Încercarea de a regla
situaţia prin intermediul forţelor politice existente a eşuat. Este
nevoie de crearea unei noi structuri politice. Timpul este scurt.
3.
Trebuie să înţelegeţi că „echipa internaţională” nu va mai respecta
„regulile nescrise”. Nu mai există reguli. Mascarada s-a încheiat. Nu
aveţi altă soluţie decât să terminaţi cu mimatul patriotismului şi să
începeţi să faceţi fapte concrete. Numai aşa veţi obţine credibilitate.
Contrar opiniei “populare”, Marile Puteri negociază în mod diferit în
funcţie de personalitatea contrapartenerului de dialog. Golanii
mercantili sunt trataţi golăneşte, iar oamenii serioşi pot avea acces la
anumite propuneri absolut inaccesibile pentru haita de escroci, însă
trebuie luat în calcul că seriozitatea nu se declară, ea se
demonstrează.
4. Aveţi foarte puţin timp la dispoziţie. „Echipa
internaţională” vă pregăteşte „un amurg al zeilor” (sapienti sat) şi
soarta lui Adrian Năstase vă aşteaptă şi pe voi, dacă nu veţi lua
deciziile corecte.
Vă dorim să aveţi înţelepciunea de a lua deciziile corecte.
Abonați-vă la:
Postare comentarii
(
Atom
)
Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO
Andrei Cornea, 2011: "Dacă statele rămân suverane, ele vor continua să facă ceea ce cred şi ceea ce consideră că le este de folos, în pofida intereselor comune. Rezultă că trebuie mers înainte – mai repede sau mai încet – spre un sistem federal sau măcar confederal, cu un guvern central dotat cu puteri mari în domeniul economiei, apărării şi externelor, cu un parlament bicameral după modelul american şi cu guverne ale statelor responsabile numai pentru afacerile interne, justiţie, educaţie, cultură, eventual sănătate şi muncă. Căci atunci când vorbim despre pierderea suveranităţii naţionale, despre cine anume vorbim în fapt ca fiind „perdanţii“? Despre plătitorii obişnuiţi de impozite, cu rate la bănci, cu salarii ameninţate ba de tăieri, ba de inflaţie? Despre pensionarii cu pensiile în pericol? Despre beneficiarii sistemelor de asigurări ce acumulează datorii peste datorii? Despre şomeri? Nu, ci vorbim despre elitele politice europene din cele 27 de state. Ele sunt acelea care şi-ar pierde suveranitatea – mai ales aceea de a cheltui nestăvilit şi de a face promisiuni imposibil de ţinut. Vor trebui să se consoleze mulţi parlamentari naţionali cu un rol mai modest (dar deloc neglijabil). Dintre miniştrii şi funcţionarii guvernamentali, unii, precum cei de la externe sau de la armată, vor trebui să dispară pur şi simplu."
Postări populare:
-
- Psst! Miclovan! - Burdujel! Dă drumul femeii [... spre P.G.M.B.] Cheia este la ce vrea peneleu': vine cu Burduja fiindcă chiar-speră...
-
Mare farsor, mari gogomani Un comediante de bravură Joacă de patruzeci de ani, Făcând enormă tevatură În faţ-a nişte gogomani. Dibaci, sub ...
-
Şi mai ales, de la vinovaţii şi profitorii stării de fapt. Cei mai importanţi nici n-au acte RO. Dar... au aici interfaţa . Larvele. Pentru ...
-
Nu mă pronunţasem încă pe ipoteza asta (a explozibililor "de separare" pre-plantaţi) în chestiunea podului de la Baltimore (a se v...
-
DA, uitasem partea cea mai importantă: nici "B.O.R" nu a participat! Mă aştept ca popicu' ăla tânăr de la parastas, să aibă p...
-
hair trigger
-
De glob, şi... de pod . "ISIS îşi asumă (?) şi acest atentat" ( Dave Hodges, The Common Sense Show ). Autorul remarcă o a doua ...
-
Bâlbele lui Ciolacu cu Moldova / moldoveni. Urmate de scuze - "a fost doar o glumă, hîhî". Să fie doar o glumă? O scăpare? O înt...
-
Traducere-maşină , deh: Румыния хвалит Киев за сдачу украинских интересов ( România laudă Kievul pentru cedarea intereselor ucrainene ) ...
-
S-E şi E, desigur raportate la harta României (s-ar putea completa, mai corect: Est şi Nord). Planurile lor mari de resettlement care era...
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu