16 iulie 2012

Țambalagiii aciuiți pe lângă Băsescu, cu Europa-n gură. Țambalagiii USL încearcă să momească votul euroscepticilor.



Lăzăroiu: Văd că UE le miroase urât

TRU: USL a devenit o forţă politică de opoziţie la democraţie şi la Uniunea Europeană. Un partid antidemocratic şi antieuropean deţine puterea în România, stat membru al Uniunii Europene

Baconschi: Există, totodată, 26 de state-membre și instituții europene care nu au chef să țină la masa comunitară o Românie cu derapaje grave de la statul de drept.

TRU: Germania este stâlpul Uniunii Europene, un prieten şi un partener economic impecabil al României, un model de democraţie şi guvernare economică

Paleologu: Toate afirmaţiile lui Crin Antonescu, toate rodomontadele astea cocoşeşti că nu suntem colonia nimănui, ca după aceea să spună "ich bin ein berliner", toate astea dovedesc o totală inexperienţă în problemele internaţionale şi va fi nevoie de foarte multă muncă, de eforturi colosale, pentru a readuce România cât de cât la nivelul dinainte.

președinte de_senat

Antonescu: Azi, Traian Băsescu şi oamenii săi, ştiind că nu mai au credibilitate, ne ameninţă cu un singur lucru: cu Europa, Uniunea Europeană, cu Germania, cu America. Eu vreau să spun: România şi deci Europa suntem noi, cei care da, vom veni la referendum şi ne vom pronunţa.

Klaus Iohannis: Politicienii de la noi nu au găsit altceva mai bun de făcut decât să alerge aţă la Bruxelles şi să se plângă acolo

Voiculescu-Crescent: După referendum, nimeni nu va mai comenta voinţa naţiunii române

Nicolăescu: MRU a fost pus în faţă de Traian Băsescu să umilească poporul român

USL declară război UE


Ponta vrea regionalizare cu referendum constituțional în 2014, cuplat cu alegerile europarlamentare

Blaga: PDL nu va recunoaşte un referendum pe două zile

Internaționala a IV-a (troțkistă) despre România: noi măsuri de strâns cureaua, noi prăduieli de active, cu niște vizitii mai credibili (în fața bizonului austerizat)

Niciun comentariu :


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Andrei Cornea, 2011: "Dacă statele rămân suverane, ele vor continua să facă ceea ce cred şi ceea ce consideră că le este de folos, în pofida intereselor comune. Rezultă că trebuie mers înainte – mai repede sau mai încet – spre un sistem federal sau măcar confederal, cu un guvern central dotat cu puteri mari în domeniul economiei, apărării şi externelor, cu un parlament bicameral după modelul american şi cu guverne ale statelor responsabile numai pentru afacerile interne, justiţie, educaţie, cultură, eventual sănătate şi muncă. Căci atunci când vorbim despre pierderea suveranităţii naţionale, despre cine anume vorbim în fapt ca fiind „perdanţii“? Despre plătitorii obişnuiţi de impozite, cu rate la bănci, cu salarii ameninţate ba de tăieri, ba de inflaţie? Despre pensionarii cu pensiile în pericol? Despre beneficiarii sistemelor de asigurări ce acumulează datorii peste datorii? Despre şomeri? Nu, ci vorbim despre elitele politice europene din cele 27 de state. Ele sunt acelea care şi-ar pierde suveranitatea – mai ales aceea de a cheltui nestăvilit şi de a face promisiuni imposibil de ţinut. Vor trebui să se consoleze mulţi parlamentari naţionali cu un rol mai modest (dar deloc neglijabil). Dintre miniştrii şi funcţionarii guvernamentali, unii, precum cei de la externe sau de la armată, vor trebui să dispară pur şi simplu."

 

Postări populare: