24 aprilie 2013

Ilie Şerbănescu : "Pentru deblocarea creşterii economice este nevoie de vreo două decenii de investiţii în producţie"


Jurnalul Naţional:

 Dependenţa PIB-ului de un consum nefinanţabil

Statutul de anexă de consum rezervat României în sistemul centru-periferie de tip colonial pe care îl reprezintă UE se manifestă într-o dependenţă disproporţionată de consum a creşterii economice. Cu o reprezentare de 61-62% a consumului în PIB, creşterea economică, adică a PIB-ului, depinde destabilizator de evoluţia consumului. Este un adevărat cerc vicios! Dacă grosul din PIB, respectiv consumul, nu creşte, evident nu poate creşte ansamblul însuşi! Dacă dimpotrivă consumul creşte, se adâncesc exact dezechilibrele împotriva cărora trebuie luptat, căci, neavând la spate producţie spre a-l acoperi, consumul are nevoie ca să crească de bani din altă sursă: statul este însă ca şi falit, iar băncile (străine) nu mai dau credite. Programul FMI este un program de tăiere a consumului. De aceea, atât timp cât România se află sub program FMI, reluarea creşterii economice este o poveste cu cocoşul roşu! Creşterea economică este de fapt blocată în România. Pentru o deblocare este nevoie de vreo două decenii de investiţii în producţie, cu menţinerea consumului, astfel încât, prin modificarea structurii PIB-ului între producţie şi consum, să se obţină alte posibilităţi în dinamica acestora.

Fiecare din anii din urmă confirmă cercul vicios. În 2010, beneficiind de o conjunctură externă favorabilă, exporturile (generate în proporţie de 60% de companii străine) din România au crescut cu 25%, ceea ce în criză a fost ceva fabulos, dar PIB-ul totuşi a căzut, căci a fost anul în care FMI a obligat la amputarea severă a consumului. În 2011, creşterea economică avea perspective frumoase, nu de alta dar se pornea de la baza scăzută din 2010.Structura PIB-ului s-a opus. Creşterea economică obţinută a fost slabă, cu toate că exporturile au crescut în continuare beneficiind de o conjunctură externă favorabilă în cea mai mare parte a anului. Consumul însă a stagnat şi a influenţat ansamblul. În 2012, bruma de stimulare a consumului prin reîntregirea salariilor a fost hotărâtoare. Consumul a săltat cu 1%, generând o creştere economică de 0,7%, în ciuda scăderii industriei şi prăbuşirii cu peste 20% a agriculturii. O astfel de aiureală nu poate constitui o bază pentru dezvoltare! Dezvoltare care nici nu va veni!

În 2013 există riscul ca totul să se blocheze. Industria va cădea pur şi simplu, căci vor dispărea oricum Oltchim, Arpechim şi cele patru combinate metalurgice ruseşti. Orice revenire ar avea agricultura, impactul asupra ansamblului PIB-ului este redus. În esenţă, PIB-ul stă sub semnul întrebării din cauza consumului. În principiu, acesta ar trebui să crească pentru că programul de reîntregire a salariilor operează întregul an. Numai că este dubitativ dacă guvernul îl va putea finanţa tot anul. Si în plus, liberalizarea preţurilor în energie – de fapt o masivă creştere a preţurilor – va amputa câştigurile reale şi va comprima sever consumul. Cu impactul corespondent asupra creşterii economice!  

2 comentarii :

Gogu spunea...

Cumva alaturi de subiect dat poate fi interesant : http://www.ziaristionline.ro/2013/04/23/hubert-vedrine-ii-taie-nasul-genialissimului-basescu-trebuie-sa-abandonam-ideea-unor-state-unite-ale-europei/

Riddick spunea...

Ei, ştiam de Vedrine mai demult :

Hubert Védrine: "Construirea unui popor european unic din 30 sau 40 de popoare este o viziune himerică"

http://riddickro.blogspot.ro/2011/01/hubert-vedrine-construirea-unui-popor.html


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Andrei Cornea, 2011: "Dacă statele rămân suverane, ele vor continua să facă ceea ce cred şi ceea ce consideră că le este de folos, în pofida intereselor comune. Rezultă că trebuie mers înainte – mai repede sau mai încet – spre un sistem federal sau măcar confederal, cu un guvern central dotat cu puteri mari în domeniul economiei, apărării şi externelor, cu un parlament bicameral după modelul american şi cu guverne ale statelor responsabile numai pentru afacerile interne, justiţie, educaţie, cultură, eventual sănătate şi muncă. Căci atunci când vorbim despre pierderea suveranităţii naţionale, despre cine anume vorbim în fapt ca fiind „perdanţii“? Despre plătitorii obişnuiţi de impozite, cu rate la bănci, cu salarii ameninţate ba de tăieri, ba de inflaţie? Despre pensionarii cu pensiile în pericol? Despre beneficiarii sistemelor de asigurări ce acumulează datorii peste datorii? Despre şomeri? Nu, ci vorbim despre elitele politice europene din cele 27 de state. Ele sunt acelea care şi-ar pierde suveranitatea – mai ales aceea de a cheltui nestăvilit şi de a face promisiuni imposibil de ţinut. Vor trebui să se consoleze mulţi parlamentari naţionali cu un rol mai modest (dar deloc neglijabil). Dintre miniştrii şi funcţionarii guvernamentali, unii, precum cei de la externe sau de la armată, vor trebui să dispară pur şi simplu."

 

Postări populare: