23 mai 2014

De-a valma

"Iartă-mă, zic; înțeleg să combați pe haimanale, dar să susții că sunt ale mele..."
I.L. Caragiale - Atmosferă încărcată
Este adevărat că extrema dreaptă europeană face cu ochiul spre Moscova (cel mai vizibil, Front National din Franţa şi Jobbik din Ungaria). Dar socialiştii francezi sunt cei care declară că vor livra navele de asalt Mistral către Rusia. E drept, contractul l-a semnat "dreapta" populară a lui Sarkozy. Dacă vor fi integrate în Flota Mării Negre (cum s-a afirmat iniţial), cam cu ce adversari s-ar lupta ele, la o adică ? Sunt trei riverani NATO la Marea Neagră, plus căţeii UE-NATO Georgia şi Ucraina (Ucraina nu se ştie cât timp va mai avea ieşire la mare; tot din cauza UE-NATO, care i-au servit pretextul lui Ivan).

Establişmentul a intrat în panică şi trage împrăştiat, lovind de-a valma şi-n extrema dreaptă, şi-n eurosceptici, şi în stânga, şi în conservatori (atacul la Orban din Ungaria, iniţiat de stânga, este preluat de "centru-dreapta"; atenţie: Jobbik este în opoziţie, nu este aliatul lui Orban).

Trompetele pleşo-tismăniste aflate în serviciul eurobăsismului "combat": dacă eşti eurosceptic, dacă nu înghiţi minciuna oficială cum că la Kiev ar fi fost "o revoluţie spontană" - gata, eşti omul ruşilor ! ("Despre alegerile europarlamentare și coloana a 5-a rusească în Uniunea Europeană"). Însăşi termenul de "coloana a 5-a" este preluat de la propaganda comunistă, ca negativ - termenul desemna forţele patriotice (franchiste) din Madridul controlat de comunişti şi care era asediat de trupele lui Franco (care avansau cu patru coloane), apare prima dată într-o declaraţie a generalului naţionalist Emilio Mola.


Niciun comentariu :


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Alina Inayeh, 2021 ("Ce cred românii despre Est şi Vest" - sondaj): "[...] toți acei 30%, care mie îmi dau foarte multă bătaie de cap, cred că țările occidentale, deci nu numai UE, ci țările occidentale luate așa, ca pachet, au adus mai mult rău decât bine României. Și există un număr îngrijorător de mare, 67% dintre români, deci două treimi dintre ei, care cred că interesul național trebuie păstrat, trebuie salvat, trebuie luptat pentru el chiar dacă asta înseamnă pierderea calității de membru UE. [...] deci dacă interesul național o cere, să se ducă UE unde o vrea, pentru că interesul național este mult mai important. Ne apărăm cu dinții ceva ce nu înțelegem ce. Nu știm exact ce înțeleg românii prin interesul general.

 

Postări populare: